Corpul meu, boala mea, alegerea mea

Foto: illegallyhealed.com

Distribuie

Am o afecțiune imunitară primară din copilărie. Asta înseamnă practic că o persoană se naște cu o imunodeficiență asemănătoare cu HIV/SIDA, dar nu este cauzată de un virus și nu este contagioasă, ci este o „tulburare” genetică. Acest lucru îl aveam deja de la naștere. Dar, din cauza diferitelor circumstanțe și a unei asistențe medicale care se află sub tot disprețul, am rămas nediagnosticată până de curând. Nu am primit niciodată îngrijire sau tratament adecvat în Suedia. În loc să mă examineze, au ales să mă drogheze. Așadar, acum evoluția bolii a ajuns la un punct aproape critic, când toate simptomele mele s-au agravat rapid. În ultimele săptămâni am vizitat destul de des camerele de urgență.

Simptomele mele cronice sunt, printre altele; durere extremă datorată inflamației cronice a coloanei vertebrale, care a provocat modificări ale oaselor și o îngustare a măduvei spinării, ceea ce dă dureri constante la nivelul corpului și spasticitate intensă, crampe și impacturi nervoase, greață cronică și vărsături zilnice în ultimii 2,5 ani.

Astfel, asistența medicală suedeză mi-a prescris tramadol, buprenorfină, oxicontină (heroină sintetică), Valium, Ritalin (substanță asemănătoare amfetaminei), Zolpidem / Stilnoct, Lyrica, flunitranzepam și o serie de alte medicamente „grele”, legale, plătite de contribuabili, pentru a fi luate gratuit, de la farmacie.

Poliția cunoaște cu siguranță majoritatea drogurilor menționate mai sus deoarece sunt frecvente și pe străzi. Sunt foarte conștientă, de când am fost urmărită și oprită de oameni care au auzit la farmacie, ceea ce colectasem (majoritatea medicamentelor nu le-am luat niciodată, iar restul doar când a fost necesar) și au vrut să le cumpere de la mine. Locuiesc în Biskopsgården în Göteborg.

Simptomele mele necesită o serie de stupefiante pe bază de rețetă, dacă vreau să fiu tratată cu substanțe legale. Însă, după prima dată când am suferit sevrajul de opiacee, din cauza dependenței fizice de tramadol, despre care medicii au spus că este doar un calmant „puțin mai puternic”, am început să cercetez modalități alternative de a-mi alina simptomele. Sunt implicată în mai multe grupuri internaționale de sprijin pentru persoanele bolnave cronice, iar în toate acestea, marijuana medicală este lăudată ca un remediu miraculos pentru persoanele care suferă zilnic, de diferite boli cronice, la fel ca mine. Am fumat canabis în Finlanda ca tânără adolescentă, de când a fost decriminalizată acolo dar nu am simțit atunci mare lucru. Mulți seniori cu reumatism aveau una sau două plante acasă, nu era deloc neobișnuit. Și chiar și astăzi puteți procura canabis legal din farmaciile finlandeze, pe bază de rețetă.

Am decis să îl încerc în scopuri medicinale, dacă ar putea să-mi ofere chiar și o mică ameliorare a unor simptome. Eram împotriva tuturor formelor de consum de droguri, mă simțeam grozav fără cafea și alcool și nu mă mai îmbătasem de când s-a născut fiul meu, dar nu aveam absolut nimic de spus despre ce aleg alți adulți să facă cu corpul și creierul lor. M-am săturat să mă plimb ca un zombie prin casă și să nu obțin nicio alinare semnificativă în urma utilizării medicamentelor pe bază de rețetă.

Pe lângă faptul că simțeam o oboseală cronică care nu poate fi descrisă, parțial din cauza sistemului imunitar al corpului și pentru că îmi era adesea imposibil să dorm din cauza durerilor nervoase constante, am decis că merită riscul să încerc canabis, deși este ilegal în Suedia.

Mi-am procurat canabis de la câțiva prieteni. Prima dată când am fumat din motive medicale, după mulți ani de abstinență totală de la toate drogurile (cu excepția celor legale de pe rețetă), am început să plâng. Sentimentul era de nedescris. Toate simptomele mele dispăruse, ca prin magie. A fost nevoie de doar 2-3 pufuri ale unui cui, iar simptomele mele au dispărut aproape imediat. N-am mai simțit nicio durere NICĂIERI în corp! Până și greața dispăruse! Mai mult de atât, aveam poftă de mâncare! Un sentiment pe care nu l-am mai simțit de foarte mult timp!

Canabisul îmi înlocuiește toate medicamentele pe bază de rețetă, cu excepția, desigur, a tratamentelor, cum ar fi antibioticele și tratamentele fungice pentru piele. Sistemul meu imunitar afectat mă face mai susceptibilă la infecții. Riscul de cancer este practic „garantat” atunci când sistemul imunitar nu este suficient de puternic pentru a lupta împotriva eventualelor celule canceroase.

Dar, deoarece canabisul este dovedit într-o serie de cercetări internaționale, pentru a fi folosit, printre altele, drept – antibacterian, reglant/intensificator imunitar, anti-inflamator, analgezic, reparator al neuronilor, anticonvulsiv și, poate, chiar, anti-cancer. Și fără efecte adverse secundare dovedite și fără risc de supradozaj, opusul tuturor medicamentelor pe care le-am primit – în care riscul de deces prin supradozaj este foarte mare. Deci decizia de a folosi canabis a fost ușoară.

Aș renunța la toate medicamentele farmaceutice pe bază de rețetă și aș trece complet pe canabis.
Acesta este corpul MEU! Boala MEA! Suferința MEA!

Dacă ați fi văzut suferința băiețelului meu, atunci când încerca să-și aline mama bolnavă, care a petrecut 80-90% din timp în pat, într-o stare doar pe jumătate conștientă, ați izbucni în plâns. De multe ori eram prea obosită ca să-i zâmbesc fiului meu. A trebuit să-i șoptesc la ureche, „zâmbesc în inima mea, dar nu reușesc să-ți arăt acum …” Fiul meu a suferit foarte mult din cauza luptelor mele cu diverse infecții, cum ar fi meningita cefalorahidiană, care a devenit aproape fatală. Și din păcate suntem doar noi doi… Familia mea locuiește în Finlanda. L-am crescut pe fiul meu singură, fără sprijin din partea tatălui său, timp de 10 ani.

În momentul de față este un băiețel fericit, pentru că are o mamă energică și mai sănătoasă. Care poate face mai multe, doarme bine și nu vomită în fiecare zi. Care are energie să se joace și să glumească cu el și poate fi un părinte dedicat, totul datorită canabisului. Chiar și serviciile sociale au observat condițiile noastre de viață, într-o anchetă deja finalizată, că sănătatea mea s-a îmbunătățit considerabil și că fiul meu este vesel și fericit. Nu au nicio obiecție cu privire la utilizarea canabisului dar își doresc ca eu să găsesc o modalitate legală de a folosi acest tratament.

Boala mea este atât de severă încât necesită tratament oferit în spital, cum ar fi doze extrem de mari de antibiotice, care provoacă greață și, chiar, medicamente biologice, care pot provoca cancer. Așadar, nu pot trăi doar cu canabis drept tratament. Dar mă va ajuta să mă descurc cu toate simptomele cauzate de tratamentele puternice. Și știu că milioane de oameni din întreaga lume primesc alinare de pe urma acestei plante medicale, care este uimitoare și minunată. Copiii cu epilepsie severă devin asimptomatici, pacienții cu cancer sunt vindecați.

Cum puteți considera acest lucru ca fiind ceva „periculos” și „dăunător” de care publicul trebuie să fie protejat? Și cum puteți să mă tratați pe mine ca o dependentă și o criminală, doar pentru că aleg cel mai sănătos și mai eficient medicament pentru boala mea?

Primăvara trecută, doi polițiști civili stăteau jos la casa scării. Fără să efectueze verificări la fața locului, au decis că sunt „sub influența drogurilor”. Am râs pentru că mi se părea absurd! Nu fumasem canabis de două zile și oricum „eventualul high” ar dura aproximativ 2 ore. Dar, a trebuit să merg la secția de poliție pentru interogatoriu și a da probe de urină. Au fost 4 vehicule ale poliției în afara clădirii noastre. Vecinii mă plac foarte mult, iar acest lucru i-a șocat total, lucru pe care l-am aflat ulterior. Am avut grijă de copiii lor și am fost (și încă sunt) foarte plăcută de toată lumea. Poliția intrase ilegal în apartamentul meu căutând droguri timp de 3 ore.

„Marea razie din apartamentul meu, care a costat contribuabilii sute de mii de coroane suedeze, au rezultat în câțiva mugurași de canabis, în greutate totală de 3,3 g.”

Am fost umilită și forțată să mă dezbrac goală în fața a două polițiste. Apoi a trebuit să urinez, în mod supravegheat și să predau urina unui polițist. Apoi, după un timp de așteptare, pe băncile incomode, am fost interogată de poliție timp de 2 ore. I-am spus că sunt bolnavă și că mă auto-medicamentez. Marea razie din apartamentul meu, care a costat contribuabilii sute de mii de coroane suedeze, au rezultat în câțiva mugurași de canabis, în greutate totală de 3,3 g. Care era, de fapt, cânepă industrială și nu conținea nivel înalt de THC dar suficient de mare pentru a fi clasificat ca narcotic în Suedia. Bineînțeles, laboratorul tehnic a neglijat testarea conținutului de THC. Așa că am primit o amendă de aproape 7000 SEK (670 euro), ca mamă bolnavă și singură. Și, desigur, două dosare în registrul poliției, pentru „uz personal” și „deținere de droguri”.

Începusem să mă simt mult mai bine după ce am încetat să mai iau medicamentele pe bază de rețetă și mă auto-medicamentam cu canabis, așa că contactasem Universitatea din Göteborg pentru postul de profesoară de istorie, pentru care luptasem foarte mult. Am fost dornică să-mi continui educația și, datorită faptului că mama este profesoară și tatăl medic (ambii susținând legalizarea canabisului) am simțit că meseria de profesoară de istorie și studii sociale mi se va potrivi perfect. Am obținut doar note de A (nota 10) la toate materiile din clasele gimnaziale superioare și am fost admisă imediat la Universitatea din Göteborg.

Foto: illegallyhealed.com

Dar, din cauza faptului că acum am devenit „dependentă de droguri” și aveam dosar penal, nu mai aveam dreptul din punct de vedere legal să fiu profesoară. Toate școlile cer cazierul înainte de angajare. Poliția mi-a distrus toate visele și planurile de viitor.

Credeți că acesta este un mod rezonabil de a trata persoanele cu boli cronice?
Pentru că stăteam acasă, pașnică și liniștită, și mă tratam singură în timp ce fiul meu dormea?
Pentru asta sunt etichetată și considerată „criminală” și „dependentă”?

N-am avut bani tot timpul să-mi cumpăr canabis însă astăzi am reușit să-mi iau puțin, și înainte de-a scrie aceste rânduri, am stat pe balcon și-am fumat. Din nou, după zile de dureri, m-am simțit relaxată și fără dureri. Am izbucnit în lacrimi de ciudă că această plantă nu este legală și că nu mă pot trata legal. Nu este corect!

Din păcate, efectul unui cui nu durează mai mult de aproximativ 2 ore. Aș avea nevoie de THC/CBD mult mai puternic, de ulei de canabis. Dar, având în vedere că această minunată plantă medicală este clasificată drept „narcotică”, în același grup cu opiaceele devastatoare și ucigătoare, trebuie să mă mulțumesc cu aceste scurte momente de atenuare a bolii, care practic, mi-au salvat viața și i-au dat fiului meu mama înapoi.

Haide, sună poliția din Goteborg și trimite-i din nou aici. Cheltuiți resurse pe care le-ați putea aloca în rezolvarea crimelor reale dar care se duc în schimb pe consumatori nevinovați de canabis. Fostul meu soț a fost foarte violent și m-a abuzat timp de doi ani. Am sunat de fiecare dată la poliție și de multe ori a trebuit să aud „Toate patrulele sunt ocupate acum. O să văd dacă pot trimite pe cineva acolo în câteva ore”. Da, aceasta este realitatea! Pentru o mamă care stă ascunsă în baie cu copilul ei de frica soțului beat care ne amenința cu un cuțit în mână, nu erau patrule disponibile, dar pentru 3.3g de canabis s-au găsit 4 echipaje în timp record!

Este corpul MEU! Este boala MEA! Este alegerea MEA!

Traducerea: Ioana Mihăilescu
Sursa:
illegallyhealed.com


Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *