Dum. feb. 16th, 2020

Pacientă cu MS lăsată liberă de Curtea Britanică după ce a fost prinsă cu 10 plante de canabis

Foto: CPC

Please support my work by sharing:

O pacientă cu scleroză multiplă (MS), care creștea canabis și făcea comestibile infuzate cu canabis pentru a-și gestiona starea, a ieșit liberă de la instanță după ce i s-au retras toate acuzațiile împotriva ei.

Lesley Gibson, în vârstă de 55 de ani și soțul ei Mark, sunt fondatorii THC4MS (THC pentru scleroză multiplă), un grup care ajută pacienții cu MS să acceseze și să utilizeze canabisul pentru a-și gestiona simptomele și pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții. Acest grup a ajuns și la urechile autorităților iar in ianuarie, poliția a făcut un raid asupra proprietății lor unde au descoperit 10 plante de canabis și 3 ciocolate infuzate cu canabis.

Cuplul a fost acuzat pentru deținerea și cultivarea canabisului și s-a confruntat cu o pedeapsă cu închisoare de până la cinci ani fiecare și/sau cu o amendă (nelimitată).

Procurorii de la Carlisle Crown Court au declarat că nu există niciun interes public în urmărirea acestui caz. Asta după ce a devenit clar că doamna Gibson primise o rețetă privată pentru canabis de la un medic britanic.

Acest caz a fost lăudat de publicul din Carlisle Crown Court, după ce judecătorul Michael Duck a anunțat cazul închis.

Dna Gibson a utilizat înainte Sativex dar după ce a fost retras de pe piața locală, a început să consume canabis pentru a-și gestiona simptomele.

Canabisul medical este legal în Marea Britanie din noiembrie 2018. Se spune că marijuana este utilizată pe scară largă de bolnavii cu MS în Marea Britanie dar datorită dificultăților de a obține o rețetă pentru acest medicament natural, majoritatea își iau medicamentul de pe piața neagră.

Pacienții care își pot permite să plătească pentru o rețetă privată vor avea acces mai ușor la noile clinici private cu produse din canabis.

Foto: highandpolite.co.uk – (Lesley și Mark)

O purtătoare de cuvânt a Crown Prosecution Service (serviciul de urmărire penală) a declarat: „Avem datoria de a ține toate cazurile sub un control continuu. Întrucât acuzațiile au fost autorizate, acum înțelegem că unuia dintre inculpați i se prescrie în mod legal un medicament derivat din canabis de la un medic acreditat. Prin urmare, am ajuns la concluzia că nu este în interesul public să continuăm urmărirea penală împotriva niciunuia dintre inculpați”.

Tayab Ali, avocata doamnei Gibson, a declarat: „Nu este corect să dăm în judecată o persoană care nu are altă opțiune decât să utilizeze canabis medicinal pentru a-și atenua simptomele grave ale unei afecțiuni, cum ar fi scleroza multiplă. Legea trebuie revizuită astfel încât să nu mai supunem oameni grav bolnavi unei umiliri și traume a unui atac al poliției, arestare și urmărire penală…legea trebuie să se modifice în mod clar.”

Deși acest caz nu modifică legea, subliniază faptul că nu este în interesul public să pună în urmărire pacienții care simt că nu au altă opțiune decât să își dezvolte propriul medicament din canabis.

Sursa: highandpolite.co.uk


Please support my work by sharing: